A spune sau a nu spune...
Prietenia presupune împărtăşire, iar de cele mai multe ori este vorba despre mici secrete: sentimente, emoţii, greşeli sau alte lucruri importante sau mai puţin importante dar care nu pot fi ştiute de toţi, ci doar de un… prieten. În faţa lui este uşor să îţi deschizi sufletul, să faci sau să spui prostioare – el nu te judecă, el te acceptă aşa cum eşti. Şi tocmai din acest motiv îţi este prieten: te simţi confortabil cu el, dar, mai ales, te simţi confortabil cu tine însuţi în prezenţa lui.
Prietenia nu are măsura timpului, nu se hrăneşte cu secunde ci, dimpotrivă, ea hrăneşte secunda cu seva zeilor, făcând-o nemuritoare. Şi doar acele secunde care rămân vii scaldă în lumină relaţia, îi dă energie, o înfrumuseţează. Micile secrete dau culoare, fac prietenia să pară autentică, în nuanţe reale.
Dar ce se întâmplă atunci când micile secrete ale unui prieten(ă) pot răni un alt prieten(ă)? Îi iubeşti pe amândoi deopotrivă, fericirea lor este parcă şi a ta. Şi el şi ea ocupă un loc important în inima ta. Între ei creşte o relaţie romantică, ei sunt entuziasmaţi şi par fericiţi. Totuşi, ştii că unul dintre ei nu este sincer în totalitate, ştii un mic secret care, dacă ar ieşi la iveală, l-ar răni pe celălalt. Ce faci? Păstrezi secretul şi asişti senin la suferinţa prietenului tău, sau îl avertizezi şi vezi cum se prăbuşeşte relaţia lor (care ar fi putut, poate!, depăşi acest impas), trădând astfel pe celălalt prieten, prietenul “nesincer”? Nu ştii de ce el nu a fost corect, nu ştii nici ce simte cu adevărat pentru noul iubit – ba ştii, a împărtăşit cu tine şi acest mic secret, dar nu mai eşti sigur pentru că ţi-ai pierdut încrederea… Nu a fost nesincer cu tine (!) ci doar cu prietenul comun, deci merită să te amesteci? Sau nu? Dar dacă micul secret nu mai este important, dacă şi-a pierdut sensul între timp şi de aici “nesinceritatea”? Atunci, dacă este aşa, de ce nu a fost expus, ca simplu fapt, fără implicaţii în present, fără posibilitatea de a răni pe cineva…!?
A spune sau a nu spune, aceasta e întrebarea…! A spune înseamnă să te amesteci în ceva ce nu te priveşte, dar te face complice, probabil, la o suferinţă pe care ai fi putut s-o împiedici. A nu spune înseamnă să priveşti în altă parte, consolându-te cu faptul că cel care va suferi îşi va avea o lecţie de învăţat…
Dar dacă ai fi tu cel minţit (deşi poate că e prea mult spus, să zicem doar că nu ştii tot adevărul), ai vrea ca prietenul tău să te avertizeze, chiar dacă şi acest lucru ar produce o suferinţă?
Dar dacă ai fi prietenul care refuză să dezvăluie un “amănunt” despre el doar pentru că îşi doreşte o legătură romantică, ţi-ai înţelege prietenul care ar alege să îl protejeze pe celălalt? I-ai înţelege dorinţa de a vă vedea pe amândoi fericiţi, dar nu într-o relaţie bazată, de la început, pe minciună? Ar putea oare rezista o astfel de relaţie? Să îti pese, sau nu?
