Suntem ceea ce suntem
Dorinţa de a ne depăşi condiţia este poate, pe cât de firească, pe atât de iluzorie. Încercarea de a fi altceva decât suntem prin moştenirea genetică sau prin apartenenţa la o comunitate anume care se manifestă într-un anume spaţiu este sortită eşecului. Suntem ceea ce suntem şi orice devenire a noastră, îmbrăcată în straie mai preţioase sau în cuvinte mai elevate, nu se îndepărtează nicidecum de ceea ce suntem în esenţă, ci doar ne dă impresia că l-am întrecut, cumva, pe Creator.
Copacul este copac, el e sămânţa care a germinat, cea care s-a sustras vântului, evitând muşcătura arsă a deşertului... El este foşnet de frunziş, odihnă pentru aripi istovite, umbră pentru suflete înfierbântate. El este ceea ce este. Înalţă esenţa sămânţei spre cer, stăruind în a-şi împlini destinul, indiferent dacă atârnă stingher de linia orizontului sau o împarte cu un tovarăş.
Copacul nu are ambiţia de a-şi creşte picioare pentru a putea alerga. El stă cuminte înfipt în pământul care îl hrăneşte, ştiind că mişcarea lui este solidară cu cea a Universului. Statornicia lui roteşte Soarele pe boltă. Nemişcarea lui nu e inutilă, el oferă certitudinea cuibului regăsit în fiecare primăvară după zboruri pribege prin lumi mai calde.
Timpul se filtrează prin frunzele lui, transformându-l, schimbându-i culorile, suflând peste el flori sau gheaţă. Copacul nu se revoltă, el nu visează să picteze - natura se pictează în jurul lui. El se bucură simplu, modest, de fiecare respiraţie a lumii: noaptea, când se înveleşte cu stele, ziua, când se hrăneşte cu lumină…
Dacă visăm să fim copaci, ne vom creşte rădăcini adânci, lipsindu-ne de bucuria de a alerga vara prin ploaie caldă… Dacă visăm să zburăm, ne vom creşte aripi, privându-ne astfel de emoţia unei mângâieri…
Suntem ceea ce suntem. Nimic din ceea ce am vrea să devenim nu ne va face mai fericiţi. Ne va da doar iluzia că le suntem superiori altora, care sunt copaci, sau păsări. Dar esenţa fiinţei noastre se va manifesta, în mod surprinzător, în fiecare moment de criză…
Aroganţa de a ne considera păuni doar pentru că ne-am permis pene frumoase ne-ar îndepărta de visele noastre fireşti. Ne-ar îndepărta, pentru o vreme, de noi înşine. Între timp însă, îi vom fi mâhnit pe cei dragi inimii noastre…
