Pe cât îţi vinzi libertatea?

În viaţa asta am descoperit că un compromis făcut faţă de propria persoană se identifică simplist cu un destin ratat. Un compromis aparent nevinovat aduce repede numeroase altele, la fel de nevinovate poate. Adunate, ele schimbă întregul sistem de valorizare a sinelui, reuşind să distrugă echilibrul fragil al încrederii. În cel mai bun caz întristează. În cel mai rău, ucide.

Sunt fiinţe făcute să evalueze posibilele situaţii de viaţă prin măsura confortului: indiferent dacă sunt umilite, bătute sau obligate să se prostitueze, alternativa le-ar fi extrem de neplăcută. Sau pot, pur şi simplu, să accepte să convieţuiască alături de un partener agresiv, sau libidinos, sau bolnav de gelozie, sau total neplăcut, doar pentru că le asigură o viaţă fără lipsuri sau cu tot felul de avantaje materiale. O maşină luxoasă, bijuterii sau o piscină în curtea casei sunt „un preţ bun” pentru o viaţă trăită călcându-şi în picioare propriile dorinţe sau visuri. Aceste fiinţe, femei sau bărbaţi, practică o formă de prostituţie disimulată în diverse moduri, totuşi prostituţie! Iluzia unei forme de martirism le alină nopţile în care visează la a împărţi viaţa cu un om frumos, potrivit sufletului lor... Ei nu văd că îşi vând libertatea pe mai nimic. Din nefericire, nici nu pot fi judecaţi. Probabil că mulţi dintre ei nici nu ştiu cât de confortabilă şi fericită poate fi o viaţă dusă alături de un Om care să le bucure sufletul clipă de clipă, care să îi asculte, să îi înţeleagă, să le fie sprijin sau prieten adevărat... O astfel de viaţă transformă totul miraculos: maşina ieftină devine limuzină, bijuteriile îşi pierd valoarea şi importanţa, piscina comună din oraş este, deodată, cel mai romantic loc. Nici nu îţi mai poţi dori mai mult! În faţa unei astfel de bucurii, sistemul de valori îşi răstoarnă criteriile şi unităţile de măsură. Şi mă refer aici la orice formă de parteneriat!

Dar mai există o formă de libertate: cea pe care permiţi să ţi-o acorde partenerul. Şi spun că îi permiţi, pentru că de tine ţine să stabileşti limita până la care îţi invadează viaţa. Dacă îl laşi să îţi controleze timpul şi acţiunile, te vei trezi curând că îţi controlează gândurile sau cele mai de preţ năzuinţe. Începi să îţi aranjezi mişcările în funcţie de reacţia „gardianului’ la tot ceea ce faci. Nu suferi doar tu, ci toţi cei dragi ţie: legăturile cu prietenii încep să îţi fie inutile pentru că îţi consumă timp pentru care trebuie să dai justificări; preocupările tale colaterale, cele care îţi fac plăcere - shopping, coafor, o bere sau un biliard „cu băieţii”, o ieşire „ca fetele”, etc. - sunt mereu o sursă de nemulţumire a partenerului care se consideră „lăsat deoparte”, care te acuză de nepăsare sau lipsa sentimentelor... El este cotropitorul care vrea să te ia cu asalt, să te înrobească, să îi devii obiect util. Nu îi eşti de folos decât pentru a-i mângâia orgoliul, de a-l face să se simtă stăpân, indiferent dacă reduta cucerită se topeşte, nefericită, sub jugul greu...

Depinde de tine cât preţuieşti libertatea cu care te-ai născut, depinde de tine dacă îţi permiţi ţie însuţi să te vinzi. Valoarea devine, de fapt, non-valoare. Când ţi-ai stabilit criteriile pentru care „merită” ca altcineva să deţină controlul, să îţi dea libertatea cu linguriţa, când ai făcut din compromis un mod de viaţă, ofertele destinului devin din ce în ce mai puţine. Iar într-o zi vor dispărea cu totul. Dar, din nefericire, oamenii nu vor să ştie adevărul... Iar dacă vorbesc despre un destin ratat, slugile şi prizonierii propriilor vieţi vor fi primii care mă vor contrazice. În final, doar de noi depinde dacă scriem un preţ pe eticheta care atârnă de fiecare din noi, sau dacă o vom smulge şi o vom arunca pe peronul gării în care aşteptăm, senini, trenul spre destinaţia potrivită...