Despre cufureala intelectuală
Există oameni a căror opinie contează, ea se conturează dintr-o experienţă sau dintr-o anumită cunoaştere preţioasă, şi poate aduce o plus-valoare, poate contribui sau poate modela conştiinţe, chiar vieţi. Cu toate acestea, ei sunt reţinuţi în a-şi împărtăşi părerile sau ideile, iar când o fac, folosesc cuvintele potrivite, succint expuse, cu nuanţe simple, uneori subtile, care fac deliciul celor care se îmbogăţesc cu esenţa lor. Aceştia sunt smeriţi deţinători de chei sub care sunt ferecate adevăruri profunde, comori râvnite de minţile mediocre...
Există şi oameni cumsecade, care îşi spun părerea folosind de cele mai multe ori o voce joasă – cuvintele lor emană înţelepciune simplă, bun simţ, fiind uneori preţioase pilde de viaţă.
Există însă şi oameni a căror cunoaştere este superficială, deformată de sisteme de valori strâmbe, lipsiţi de educaţia primilor ani de viaţă şi fără nicio dorinţă de evoluţie. Ei sunt, în mod nefiresc, cei care debitează abundent judecăţi, comentarii, impresii, păreri, oriunde şi oricât, fără să fie deloc nevoie de opinia lor, indiferent de ocazia şi mediul în care o fac. Un torent de cuvinte cu gust acru de frustrare se revarsă din vintrele lor, furii şi neîmpliniri mirosind greu întorc uneori pe dos stomacul celor care ascultă sau citesc şi, nu în cele din urmă, un iz prostesc de îngâmfare atotştiitoare se degajă în jurul lor, murdărind până şi ideile curate ale celor care gândesc drept... Aceşti indivizi, schimonosiţi de o cufureală cu pretenţia de a fi intelectuală, deversează peste tot conţinutul fermentat al minţii lor: pe reţelele sociale, la televizor sau radio, în restaurante, magazine sau în cartier. Nimic nu îi poate opri să îşi dea cu părerea, iar apetitul lor pentru a-şi face cunoscută „elocinţa” este insaţiabil!
Din nefericire, sunt de neoprit, iar numărul lor creşte - tot mai mulţi cred că deţin adevăruri preţioase şi că au tot dreptul să le trâmbiţeze sus şi tare, încurajaţi de altfel, de notorietatea altora, mai proşti ca ei, care pot şi o fac, fără să le închidă nimeni gura.
Unii cred că banii i-au făcut peste noapte deştepţi şi le-au acordat drepturi suplimentare, alţii cred că poziţia socială, obţinută pe uşa din dos, le transformă întunericul din cap în jocuri de artificii... Nu au citit o carte de mult sau niciodată, dar vomită citate din autori celebri, crezând că au dat pe spate audienţa. Nu ştiu înţelesul majorităţii cuvintelor din fondul comun, dar explică „doct” principii de bază ale vieţii, de la care chiar ei se abat! Împrăştie excrementele minţii lor cu atâta agresivitate şi insistenţă încât mânjesc totul în jur, mai ales spaţiile în care curăţenia intelectuală se manifestă. Pentru aceşti oameni un ceai de ştevie sau o lingură de seminţe de schinduf nu le poate opri pântecăria intelectuală...!
Doar o societate care îşi va astupa urechile cu cărţi citite din scoarţă în scoarţă, cu privirea aţintită doar spre cerberii valorilor corecte, va putea elimina sau reduce la tăcere pe cei cu maţe bolborosind de materie cenuşie în putrefacţie. Doar tăcând, aceştia vor avea o şansă la vindecare, doar ascultând îşi vor înţelege locul şi vor putea vedea orizontul şi pe toţi cei care, fiind înaintea lor, aproape că îl ating...
